RAPORTUL CERCETĂRII PARTICIPATIVE CONSTANȚA ȘI REGIUNEA SUD-EST A ROMÂNIEI

RAPORTUL CERCETĂRII PARTICIPATIVE
CONSTANȚA ȘI REGIUNEA SUD-EST A ROMÂNIEI ADUCE INFORMAȚII DE LA FIRUL IERBII

Ne face deosebită plăcere să punem la dispoziția publicului larg raportul național de cercetare participativă elaborat în cadrul proiectului „Snapshots from the Borders – Small towns facing the global challenges of Agenda 2030”, contract nr. CSO-LA/2017/388-115.

Care sunt resursele de care dispun actorii locali și ce le lipsește? Cum au reacționat autoritățile locale și care a fost reacția cetățenilor? Care este sprijinul pe care migrantii îl obțin de la autoritățile naționale, instituțiile Uniunii Europene, ONG-uri, societatea civilă, sectorul privat? Ce bune practici și soluții pot fi identificate? Care sunt rutele migrației la Marea Neagră? sunt doar câteva dintre subiectele asupra cărora raportul se apleacă.

Investigația participativă din România a vizat regiunea de Sud–Est, concentrându-se asupra județului Constanța, regiune de frontieră care se confruntă cu migrația pe Marea Neagră. Investigația a avut în vedere realizarea a 25 de interviuri complexe semi-structurate realizate cu reprezentanții instituțiilor publice, dar și din organizații neguvernamentale, organizații internaționale, asociații de migranți, mediatori interculturali și alți actori relevanți. Raportul cercetării participative din România ofera o serie de informații de la firul ierbii referitoare la managementul migrației și integrării si provocările întâmpinate de autorități la sosirea migranților.

Cercetarea din România a fost parte a unui demers investigativ ce s-a derulat la nivel european și a studiat impactul fluxurilor migratorii la nivelul teritoriilor/regiunilor și orașelor partenere în proiect și modul în care este gestionat fenomenul migraționist, precum și politicile de integrare a migranților în fiecare țară, în special la nivelul comunităților locale.

Pentru mai multe informații va rugam sa consultați raportul național in limba română. Raport cercetare participativa_RO_Constanta_SudESt