Apel pentru protecția migrantilor in contextul Covid-19

In contextul pandemiei si instituirii stării de urgență în România, Asociația Novapolis împreună cu 15 organizații membre ale Coaliției pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR) au transmis o scrisoare către Ministerul Afacerilor Interne.

Prin acest demers au fost făcute o serie de recomandari privind limitarea efectelor negative ale #COVID-19 asupra comunităților de #migranți și #refugiați. In mod concret, Novapolis si organizațiile semnatare au solicitat:

▪️Includerea migranților și a refugiaților în toate strategiile și măsurile adoptate de către autoritățile centrale și locale în domeniul prevenției răspândirii infecțiilor COVID-19;
▪️Traducerea în limba engleză a comunicatelor publice emise de către Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii privind recomandările și măsurile adoptate în scopul prevenirii răspândirii epidemiei COVID-19, precum și diseminarea largă a acestor traduceri (inclusiv declarațiilor solicitate de autorități);
▪️Suplimentarea acțiunilor de informare a cetățenilor străini și a angajatorilor cu privire la drepturile și obligațiile pe care le au în domeniul muncii și întărirea mecanismelor de control și sesizare a eventualelor abuzuri sau situații de exploatare;
▪️Flexibilizarea programelor finanțate prin Fondurile europene pentru azil, migrație și integrare (FAMI) pentru a permite adoptarea unui set de măsuri urgente menite să răspundă la nevoile apărute sau exacerbate ca rezultat al epidemiei COVID-19.

Pentru mai multe informatii va rugam sa accesați următorul link:

CDMiR solicită includerea imigranților și refugiaților în politicile de combatere a efectelor pandemiei COVID-19