Snapshots from the borders – bună practică de cooperare între autorităti locale și societate civilă în România

În contextul participării la Conferința Națională Anuală 2018 privind Condițiile de recepție pentru solicitanții de protecție internațională și Integrarea refugiaților, organizată de Reprezentanța în România a Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați (UNHCR) în perioada 16-17 octombrie 2018 la București, proiectul Snapshots from the borders și Campania No more bricks in the Wall au fost prezentate drept bună practică de cooperare autorităti locale-societate civilă la nivel local privind gestionarea fluxurilor migratorii în orașele de la graniță.

Conferința a avut ca obiectiv creșterea nivelului de implicare a autorităților centrale și locale în formularea de politici și furnizarea de servicii în domeniul integrării refugiaților, în baza unei abordări flexibile, individualizate și a unui cadru de colaborare, precum și creșterea nivelului de informare vizavi de utilizarea fondurilor europene destinate implementării politicilor de integrare. Conferința a reunit diverse instituții publice de la nivel central și local, precum și reprezentanți ai societății civile.